Alimente pe care le consideri sănătoase, dar nu sunt

Există o serie de alimente pe care le considerăm sănătoase, dar realitatea este alta. Multă lume s-a orientat spre diete vegetariene, vegane sau pur și simplu spre un stil de viață mai sănătos. Dacă dorești să ai grijă de sănătatea ta, trebuie să fii permanent informat în legătură cu modul de procesare al alimentelor pe care le consumi și asupra sursei lor de proveniență. Nu orice produs pe care scrie organic sau bio este sănătos. Unele produse vegane nu sunt cu nimic mai bune decât produsul pe care vor să îl înlocuiască. Iar exemplele pot continua. Află din lista de mai jos care sunt 8 produse pe care (poate) le consideri sănătoase, dar nu sunt.

1. Alimente sărace în grăsimi sau fat-free (fără grăsime)

Industria alimentară a eliminat și încă elimină grăsimile din produse. Însă, acest lucru este o greșeală. Crezi că un iaurt cu 0,1% grăsime este mai sănătos decât unul cu 3,5%? Află că nu este așa. Problema cu aceste alimente este următoarea: odată eliminată grăsimea, ele au un gust greu de suportat. Tocmai de aceea, se adaugă o cantitate foarte mare de zaharuri pentru a compensa gustul obținut prin înlăturarea grăsimii și pentru a face produsul comestibil. Grăsimile saturate nu sunt un pericol pentru sănătate, așa cum susțin unii. Însă, combinate cu zaharuri, devin periculoase consumate în exces. Așa că, evită produsele pe care scrie „sărac în grăsimi” sau „fără grăsimi” – lapte, iaurturi, brânzeturi – și consumă variantele naturale, cu 3,5% grăsime sau mai mult.

Græsk_yoghurt_med_solbærsyltetøj_og_müsli_(4776711227)

2. Dressing-ul pentru salată

Majoritatea sosurilor pentru salate conțin o cantitate foarte mare de zahăr, uleiuri vegetale și chimicale. Chiar dacă crezi că mănânci o masă sănătoasă din legume, adăugarea unui dressing bogat în ingrediente nesănătoase va elimina orice beneficiu adus de salată. Asigură-te că citești lista cu ingredientele produsului sau mai bine – fă-ți propriul dressing pentru salată în bucătăria ta.

salads-237936_640

3. Sucurile de fructe din comerț

Multă lume consideră că sucurile de fructe din comerț sunt naturale. Realitatea este alta. Unele sucuri nu au decât 3% conținut de fructe, iar unele produse nici nu conțin fructe, doar chimicale care le dau acest gust. Ceea ce bei nu este decât apă îndulcită cu gust artificial de fructe.

juice-23490_640

4. Băuturile pentru sportivi

Aceste băuturi conțin electroliți (săruri) și zahăr, care pot fi utile atleților. Totuși, majoritatea oamenilor consumă aceste băuturi fără să se gândească că nu au fost concepute pentru ei, deoarece nu au nevoie de o cantitate suplimentară de săruri sau de zaharuri. Este important să stai hidratat, mai ales în timpul antrenamentelor, dar cel mai bine este să ne rezumăm la consumul de apă.

5. Nectarul de agave

Din cauza efectelor negative ale zahărului asupra organismului, oamenii au căutat tot felul de alternative (mai) sănătoase. Una dintre aceste alternative este nectarul sau siropul de agave. Deși catalogat ca un îndulcitor sănătos de către mulți, trebuie să știi că nu este cu nimic mai bun decât zahărul rafinat. Una dintre marile probleme ale zahărului este conținutul ridicat de fructoză, care poate cauza probleme metabolice atunci când este consumată în exces. În timp ce zahărul conține aproximativ 50% fructoză, siropul de agave conține o cantitate de până la 70-90%, în funcție de modul în care este procesat. Deci, siropul de agave este chiar mai dăunător decât zahărul.

Maltose_syrup

6. Unele alimente vegane

Există atât de multe produse în comerț recomandate în dieta vegană, încât alegerea variantelor sănătoase poate deveni o adevărată provocare. Trebuie avut în vedere că unele dintre aceste produse sunt extra procesate și au efecte negative asupra organismului. Când mergi la cumpărături, citește cu atenție etichetele produselor și alege variantele cele mai sănătoase.

7. Alimentele organice procesate

Din păcate, cuvântul organic a devenit atât de uzat, încât și-a pierdut din înțeles. Producătorii au găsit tot felul de modalități de a produce în continuare alimente nesănătoase, hiper-procesate, dar cu ingrediente organice. Spre exemplu, se folosește îndulcitor din trestie de zahăr raw, dar care este identic cu zahărul rafinat ca și cantitate de fructoză și glucoză. În multe cazuri, diferența dintre un ingredient și varianta sa organică nu este foarte mare. Alimentele procesate care sunt etichetate ca fiind organice nu sunt neapărat sănătoase. Ai grijă ca întotdeuna să verifici eticheta pentru a vedea ce conține produsul pe care îl achiziționezi.

8. Cerealele pentru micul-dejun

În combinație cu laptele, cerealele constituie un mic dejun simplu de făcut și gustos. Dar, dacă te uiți mai atent la ingrediente, vei observa o listă de cereale rafinate, zaharuri și chimicale. Alege în schimb variante precum fructele uscate.

Light gray ceramic bowl of honey cereals

Dacă vrei să afli mai multe despre greșelile pe care le pot face în alimentație oamenii care duc un stil de viață sănătos, click aici.

Sursă articol: http://eatlocalgrown.com/article/13450-15-health-foods-that-are-really-junk-foods-in-disguise.html?c=tca

Sursă foto: pixabay.com – google.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s