Ce facem atunci când avem buzele crăpate? + 5 remedii

Desire_lipsProblema buzelor uscate și crăpate apare mai ales în sezonul rece, din cauza acțiunii directe a frigului și vântului. Însă, problema poate persista și după trecerea sezonului rece și ne trezim în plină primăvară cu buzele crăpate. Ce putem face?

În primul rând, să încercăm să ne dăm seama care este cauza.

Una dintre ele ar fi deshidratarea. Dacă nu bei zilnic o cantitate suficientă de apă, atunci cu siguranță buzele tale vor fi permanent uscate. Acesta este modul prin care organismul îți spune că ai nevoie să consumi mai multe lichide.

Dacă obișnuiești să îți umezești buzele cu salivă, trebuie să renunți imediat la acest obicei. Cu siguranță este cauza buzelor tale uscate. Un prim pas spre dezobișnuire este evitarea folosirii balsamurilor de buze cu diferite arome, pentru a elimina tentația.

Folosirea produselor cosmetice care nu îți priesc este o altă cauză a buzelor uscate și crăpate. Buzele sunt foarte sensibile, iar dacă folosești o cremă, un ruj sau un balsam cu un ingredient alergen (arome, parfum, parabeni etc.), cu siguranță acestea vor fi afectate. Dacă bănuiești că un astfel de produs poate fi cauza, încetează să-l mai folosești și observă diferențele.

Dacă atunci când mergi la sală sau faci orice alt fel de efort susținut respiri pe gură și nu pe nas, este posibil ca buzele să ți se crape. Aerul inspirat va acționa direct asupra lor, uscându-le.

De asemenea, dacă te expui la soare și nu îți protejezi buzele (ex: balsam cu factor de protecție solară.), acestea se vor usca din cauza acțiunii razelor ultraviolete.

O altă cauză poate fi folosirea apei de gură, ce conține alcool și poate afecta pielea sensibilă a buzelor, ducând la uscarea și crăparea lor.

Ce este de făcut?

Folosește zilnic:

  • Unt de shea
  • Glicerină
  • Vaselină cosmetică
  • Balsam cu factor de protecție solară (sau/și vitamina E)

2231021824_6ce69c077d_zMierea – cel mai cunoscut remediu

Aplică pe buze o cantitate suficientă de miere de albine și lasă să acționeze 15-20 de minute. Îndepărtează cu o dischetă demachiantă sau un prosop din bumbac înmuiate în prealabil în apă călduță. Aplică apoi un balsam de buze hrănitor. O altă soluție este să amesteci mierea cu ulei de măsline sau cu zahăr, lași să acționeze 20 de minute, după care îndepărtezi prin masarea ușoară a buzelor. Clătești cu apă călduță, apoi aplici un balsam.

Exfoliant pe bază de bicarbonat de sodiu

Amestecă o linguriță de zahăr tos, o linguriță bicarbonat de sodiu, jumătate de linguriță ulei de măsline și jumătate de linguriță de apă. Aplică amestecul exfoliant pe suprafața buzelor și masează ușor timp de 2-3 minute. Îndepărtează amestecul cu apă călduță. Așa vei reuși să îndepărtezi toate celulele moarte, implicit pielea uscată, și să obții buze moi și catifelate.

Ulei hidratant de trandafir

Amestecă 3 picături de ulei de trandafir cu o linguriță ulei de porumb. Aplică amestecul pe buze de mai multe ori pe zi.

Ulei de cocos

7651678866_98e5341d26_o
Uleiul de cocos este un hidratant natural care îți poate vindeca buzele crăpate dacă este aplicat de câteva ori pe zi pe zonele afectate. Același efect îl are și uleiul de măsline.

Crema de gălbenele

Aplică o cantitate generoasă de cremă de gălbenele dimineața și seara cel puțin o săptămână și vei simți diferența.

Sfat
Este indicat să îți exfoliezi buzele măcar o dată pe săptămână. Aplică zilnic un balsam de buze hidratant sau alternativele precum vaselină cosmetică, unt de shea ori glicerină. Indiferent de anotimp, nu ieși afară cu buzele neprotejate. Mai ales vara, folosește un balsam cu factor de protecție solară.

Sursă articol: http://www.csid.ro/beauty/ingrijire-frumusete/tratamente-naturiste-pentru-buzele-crapate-11753250/

Sursa foto: flickr.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s