Batoane proteice cu unt de arahide

De curând, am decis să mănânc între mese un baton proteic sau un fruct, pentru a evita „micile scăpări” la ciocolată sau cine știe ce prăjitură care îmi face cu ochiul din vitrina unei cofetării. Am avut o perioadă bună în care îmi cumpăram tot felul de batoane, de la diferite firme, până când am citit eticheta unuia – atât mi-a trebuit! Atunci am decis să îmi prepar singură batoanele, doar nu o fi așa de greu!

244_protein-bar-recipes_flash

Am încercat mai multe rețete, dar aceasta este printre preferatele mele, mai ales că poți improviza cu ce ingrediente ai în casă. Batoanele  sunt foarte gustoase. Recunosc că, prima oară când le-am preparat, am făcut abuz și le-am mâncat ca pe o prăjitură, nu ca o gustare mică între mese.

Ai nevoie de:

  • 1 cană cu fulgi de ovăz
  • 2-3 linguri pudră proteică cu gust de ciocolată. Eu am folosit pudra proteică de la ProNutrition. O găsești aici.
  • 4 linguri unt de arahide (crunchy)
  • 2 linguri miere
  • câteva nuci tăiate în bucăți mai mari (aici e partea în care poți deveni inventiv. Dacă nu ai nuci, poți folosi alune, caju, migdale, fructe confiate, semințe etc.)
  • 2 linguri lapte vegetal (opțional)
  • bucăți de ciocolată decorativă (opțional)

 

5573615161_ba68089e22_b.jpg

      Mod de preparare:

  1. Se încălzește la bain-marie untul de arahide până are consistență lichidă.
  2. Într-un castron înalt, se pun fulgii de ovăz, peste care se toarnă untul de arahide, mierea, pudra proteică, nucile și bucățile de ciocolată. Se amestecă bine până la omogenizarea completă a ingredientelor. În cazul în care compoziția este sfărâmicioasă, se adaugă lapte vegetal. Dacă este prea moale, se mai adaugă fulgi de ovăz și puțină pudră proteică.
  3. Într-o tavă dreptunghiulară, se pune hărtie de copt, apoi se toarnă compoziția. Se întinde uniform și se dă la rece în frigider câteva ore, până se întărește.
  4. Se taie în batoane dreptunghiulare și se servește la micul-dejun sau ca gustare în timpul zilei.

Promit să revin cu alte idei de preparare a batoanelor proteice!

Poftă bună!



Sursă imagini:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s